Trupa de teatru TRUBADURII

Cercul dramatic ,,Trubadurii” a luat ființă în anul 2010 cu 30 de membri, elevi ai clasei de Filologie, coordonat de doamna profesoară Țepeneu Alideia. Între anii 2010-2014, rezultatele obținute de trupa dramatică la concursul regional ,,AM_FI_TEATRU” au fost foarte bune, obținând un Premiu III și o Mențiune. Începând cu anul 2014, la absolvirea liceului de către elevii fondatori, activitatea cercului a continuat prin înscrierea de noi membri, respectiv cei 30 de elevi ai clasei a IX-a Filologie.
Trupa de teatru participă anual la Festivalul-concurs ,,Noi suntem români”, organizat tot de doamna profesoară Țepeneu Alideia, urmărind să atingă obiectivele concursului, respectiv promovarea specificului național și a mândriei de a fi român. Conștientizând importanța cunoașterii și a promovării literaturii dialectale, după exerciții de dicție și pronunțare corectă în grai bănățean, elevii au creat ei înșiși, sub coordonarea doamnei profesoare, o adaptare cu titlul ,,Goșci dă dzîua țării”, după textul lui Dan Radu Ionescu, Uina Sida are goșci (comedie în trei acte). Astfel, la toate edițiile concursului, elevii au îmbrăcat portul popular, îmbinând jocul de scenă cu melodii populare, activitatea având caracter syncretic, obținând doi ani consecutiv Premiul I, atât pentru prestația actorilor, cât și pentru costume, dans și muzică populară.
De asemenea, membrii trupei participă anual la Festivalul Județean al Toamnei organizat de Școala Gimnazială ,,Pavel Bordan” din”Grădinari, obținând diploma de participare și aplauzele publicului Casei de Cultură din localitate.
PREMII
➢ Premiul I, Concurs Improvest, Ediția I, 2015
➢ Premiul I, Concurs ,,Noi suntem români”, 2011-2014
➢ Premiul III, Festivalul de Teatru Scurt AM-FI-TEATRU, Ediția a XIV-a, 2012
➢ Mențiune, Festivalul de Teatru Scurt AM-FI-TEATRU, Ediția a XV-a, 2013

Prof.coordonator,
Alideia Țepeneu