CINE A FOST GENERALUL DRAGALINA?

Originar din Banat, generalul Ioan Dragalina a luptat în Primul Război Mondial şi a fost unul dintre cei mai buni ofiţeri pe care i-a dat vreodată armata română. Printre foarte puţinii care erau prezenţi în rândul soldaţilor în primele linii ale frontului, generalul Dragalina a oferit un exemplu de profesionalism desăvârşit, de curaj extraordinar şi de un patriotism ieșit din comun, calităţi pe care le-a demonstrat chiar cu sacrificiul propriei vieţi în 1916. Nu întâmplător liceul nostru îi poartă numele cu mândrie, ca un omagiu adus celui care şi-a închinat viaţa cauzei româneşti şi ca un îndemn pentru elevii noştri de a-şi dedica viaţa progresului aceleiaşi cauze.
Originea și familia
Ioan Dragalina s-a născut la Caransebeş, pe data de 16 decembrie 1860, fiind primul din cei patru copii ai lui Alexandru şi ai Martei Dragalina. Familia Dragalina era una respectată în această zonă de ţară întrucât printre membri ei se număraseră preoţi, profesori, un istoric: Patriciu Dragalina, care scrisese Istoria Banatului de Severin, în trei volume, şi chiar luptători în războaiele ruso-austro-turce din secolul XVIII. Tatăl, Alexandru Dragalina, fusese ofiţer în armata austro-ungară (până în 1918 Banatul a făcut parte din Imperiul Habsburgic, apoi din Imperiul Austro-Ungar, o nouă denumire şi structură pentru acelaşi Imperiu Habsburgic), dar demisionează din această funcţie dorind să se stabilească în România, în mijlocul celor de acelaşi neam cu el. Se stabileşte împreună cu soţia, Marta, la Râmnicu Sărat dar ea rămâne însărcinată şi doreşte să se întoarcă pe plaiurile natale, în Caransebeş, pentru a-şi naşte copiii. Astfel vine pe lume Ioan Dragalina, viitorul mare general şi patriot al României din Primul Război Mondial.
Educația și cariera
Ioan Dragalina urmează Școala de Cadeți din Timișoara, apoi este admis, prin prisma rezultatelor excelente, la Academia de Război din Viena. În paralel, la fel ca și tatăl său, studiază școala de ingineri geodezi, lucru care îl va ajuta foarte mult în cariera militară pentru că știa foarte bine să-și construiască strategia militară cea mai eficientă în funcție de caracteristicile reliefului pe care erau plasate armatele, în recunoașterea cărora pleca mereu personal.
În 1886 se căsătorește cu Elena Giurgincă, alături de care se bucură de șase copii: doi băieți, Corneliu și Virgiliu, ambii viitori militari de carieră în armata română, dintre care primul, Corneliu, va juca un rol fundamental în evenimentele de pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și patru fete: Aurora, Elena, Cornelia și Viorica.
În anul următor demisionează și el din armata austro-ungară, la fel ca și tatăl său întrucât, de un profesionalism neobișnuit, constată că promovarea în armata austro-ungară nu se face pe criteriul meritului, ci pe cel al originii etnice și chiar aristocratice. Prioritate aveau maghiarii și germanii, mai ales cei de origine nobilă, în dauna românilor. Dragalina trece Carpații în România, iar armata română îl primește în sânul ei oferindu-i gradul de sublocotenent.
Așa cum arată foaia de notare, era „foarte conștiincios”, „lucrează cu inteligență”, „cunoaște foarte bine regulamentele și le aplică cu discernământ”, dovedește „o conduită și ținută foarte bună”, ceea ce duce la aprecierea că era „un ofițer foarte bun”. Aceste calități îi asigură avansarea rapidă în grad militar: în 1893 este numit căpitan, în 1899, maior, în 1908, locotenent colonel, în același an fiind numit și comandantul Școlii Militare de Infanterie de la București.
Deși adept al ordinii și disciplinei, elevii îl numeau „Tata Dragalina” datorită dragostei, înțelegerii și atașamentului pe care le manifesta față de ei. Refuză compromisurile nepotismului dâmbovițean și este adeptul promovării pe bază de merit. Pentru seriozitatea și profesionalismul său, pentru ridicarea nivelului științific al școlii (a venit cu metode noi de la Academia de Război din Viena, pe care le-a îmbinat cu informații despre cunoașterea și folosirea reliefului și a terenului de luptă), pentru ordinea și disciplina instituite în învățământul militar este decorat cu ordinul Steaua României, clasa a V-a.
În 1911 este avansat colonel și numit în fruntea Regimentului 34, Constanța. Aici câștigă foarte repede atașamentul și respectul soldaților pentru că oferea exemplu personal în tot ceea ce le cerea. Scria el în carnetul de zi: „Cât mai puține vorbe despre disciplină și cât se poate de multă pildă și faptă”. Știa de asemenea să îmbine perfect disciplina și ordinea cu dragostea și înțelegerea: „Disciplina militară trebuie altoită pe convingere, ținând cont în executarea ordinelor de puterile omenești”.
Pentru rezultatele remarcabile avute cu Regimentul 34, Constanța, este decorat cu ordinul Coroana României, clasa a IV-a, iar, în 1915, la un an de la începerea Primei Conflagrații Monidale, în care România însă încă se păstra neutră, este numit General de Brigadă. În această calitate, execută mari lucrări de fortificații pe Valea Prahovei, în vederea unor viitoare confruntări armate. De asemenea, preia comanda Diviziei I de Infanterie ce apăra frontiera de vest a țării, fiind dispusă pe o distanță uriașă de la izvoarele Argeșului la Calafat. Așa cum îi era obiceiul, execută personal misiuni de recunoaștere în defileul Dunării și se îngrijește de moralul soldaților.
Participarea la Primul Război Mondial
Pe 15 august 1916, România intră-n război înaintând în Transilvania pentru eliberarea acesteia de sub stăpânirea austro-ungară. Trupele generalului Dragalina cuceresc înălțimile Predealul Mare, Feregatu și Meterezele lui Tudor. Strategia sa era de a ocupa înălțimile munților, de a le fortifica și de a plasa acolo bateriile de artilerie pentru declanșarea ofensivelor sau pentru rezistență în cazul în care inamicul ar fi contraatacat. Această din urmă variantă se și întâmplă întrucât inamicul își revine repede din atacul surpriză al românilor și trece la contraofensivă, care este oprită de pe culmile munților cuceriți de soldații generalului Dragalina: Alion, Ozoina și Dranic.
În spatele munților însă inamicul se regrupează și Armata a 9-a germană și austro-ungară, aflată sub conducerea generalului Erich von Falkenheyn, trece la ofensivă pe Valea Jiului. Dragalina este numit imediat la conducerea Armatei I, pentru salvarea situației, însă inamicul, mult superior numeric și tehnic, străpunge apărarea română prin trecătorile Vulcan și Lainici. Situația este disperată, iar generalul Dragalina notează în carnetul său personal: „Câte și câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine știe să lupte. Arată că știi și cu puține să faci mult. Încrede-te în Dumnezeul părinților tăi și în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”
Astfel, fidel strategiei sale de a lupta la adăpostul munților, pentru a nu fi expuși riscului de a lupta în câmp deschis cu un adversar superior din punct de vedere numeric, generalul Dragalina propune o ofensivă, care este aprobată de Statul Major pentru data de 14 octombrie. Pe 11 octombrie emite următorul ordin de luptă: „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor… Trupa care nu înainteaza, să moară pe loc… Ofițeri și soldați ai Armatei I-a! Apărați cu viața voastră pământul sfânt al Olteniei și al Țării! …Dumnezeu, Maestatea Sa Regele și Țara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastră!”
Imediat pleacă personal în recunoaștere, în primele linii ale frontului și chiar dincolo de ele. Pe Valea Jiului, la un post sanitar înaintat, o întâlnește pe Ecaterina Teodoroiu, care îngrijea răniții. O caracterizează ca fiind „o adevărată eroină” și, fiind îmbrăcată foarte subțire pentru vremea rece de toamnă, îi dăruiește mantaua sa de general.
Însoțit de câinele său credincios, Leu, de maiorul Constantin Miltiade și de colonelul Toma Dumitrescu, ajunge în cel mai înaintat punct al liniilor române – mânăstirea Lainici, unde se spovedește și se împărtășește. La întoarcerea din recunoaștere însă, germanii deschid foc de mitralieră și generalul Dragalina este rănit de un glonte în brațul stâng și de unul în omoplat.
Suferință și jertfă
La postul sanitar de la Gura Sadului rana îi este curățată și bandajată. Este transportat la Târgu Jiu, unde i se face o injecție, apoi la Craiova, unde cere să i se amputeze brațul pentru a se vindeca mai repede și a se întoarce pe front, dar o telegramă a Marelui Cartier General ordonă ca generalul Dragalina să fie transportat de urgență la Spitalul Militar Regina Maria de la Palatul Regal din București. Drumul spre București îi va fi fatal căci rana i se infectează de la cojocul de oaie pe care îl purta de obicei, iar penicilina și sulfamidele, care i-ar fi putut salva viața, încă nu fuseseră descoperite.
Trenul ajunge la București abia în seara zilei de 13 octombrie, după o zi și jumătate. Aici, doctorul Toma Ionescu, chirurgul Palatului, nu este de găsit, fiind plecat în Moldova, iar doctorul Gerota, care-l suplinea, îi scoate glontele din omoplat, îi dezinfectează rana și-i pune brațul în ghips. Doctorul Ionescu se întoarce și, pe 16 octombrie, îi amputează brațul stâng. Ca urmare, starea lui se îmbunătățește și poate urmări cu atenție tot ce se întâmplă pe front: ofensiva se declanșase pe 14 octombrie conform planurilor sale și inamicul fusese respins pentru moment retrăgându-se în dezordine. Pentru strategia și bravura sa, Majestatea Sa Regele Ferdinand îi acordă personal cea mai înaltă decorație de război a țării – Ordinul Mihai Viteazul.
Chiar și cei doi băieți ai săi luptau pe front: Virgiliu pe Dunăre și Corneliu în Dobrogea. Corneliu fusese rănit în piept de un glonte, dar se recuperase și acum venise să fie alături de tatăl său.
Pe 24 octombrie (9 noiembrie pe stil nou) generalului Dragalina îi crește brusc temperatura și intră în septicemie. Simțindu-și sfârșitul aproape, este împărtășit și cere să-și vadă câinele credincios, după care i se adresează lui Corneliu: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”. La ora 22:40 generalul Ioan Dragalina se stinge, în vârstă de 56 de ani și 10 luni.
Este înmormântat la Cimitirul Eroilor (Belu Militar), la funeralii participând, printre alții, și Regele Ferdinand, Principele Carol, Ion I. C. Brătianu (prim ministru), Vintilă Brătianu (ministru de Război), Mihail Cantacuzino (ministrul Justiției), Take Ionescu (ministru de Externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, precum și numeroși generali, ofițeri și atașați militari ai misiunilor ruse, franceze, engleze, italiene și sârbe.
Take Ionescu, ministrul de Externe, afirma: „Moartea lui Dragalina este pentru noi, pentru națiunea românească, o pierdere importantă”, iar marele istoric Nicolae Iorga, aprecia la rândul lui: „Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat, și cu calda lui inimă de Bănățean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Căci lacrimile le-am isprăvit! Dar mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când colo departe-n Caransebeș va flutura steagul supt care el și-a vărsat sângele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”
Despre el însuși, Dragalina spunea în testamentul său: „Las un nume cinstit și nepătat, căci toată viața mea am jertfit-o pentru a-mi îndeplini serviciul credincios. Și pe cât cu putință mi-a fost posibil, n-am căutat să mă abat cu nimic de la calea binelui și a dreptății. Niciodata nu am avut altceva în vedere decât îndeplinirea cinstită a datoriei. Sărac am intrat în armată și sărac părăsesc această lume.”
Moștenirea Generalului Dragalina
Memoria sa va fi cinstită de către cei doi fii ai săi care vor face carieră în armata română. Virgiliu Dragalina a luptat în Primul Război Mondial și s-a pensionat cu gradul de comandor de marină. Carieră strălucită va face însă fiul cel mare, Corneliu Dragalina, care va lupta și în cel de-al Doilea Război Mondial. Din postura de general, comandant de Corp de Armată, a condus cele patru divizii de infanterie, cu un total de peste 64.000 de soldați aflați în subordinea sa, pe frontul de răsărit până la Stalingrad, de unde Mareșalul Antonescu l-a chemat și i-a încredințat, în 1942, guvernarea Bucovinei.
În aprilie 1944 i-a eliberat necondiționat pe prizonierii bosniaci, muntenegreni, sârbi și evrei, capturați de germani și închiși în lagărul de la Ghiroda, lângă Timișoara, iar în vara aceluiași an a ridicat obligația portului Stelei lui David pentru evreii din Cernăuți pentru a nu fi executați de naziști. Mai mult decât atât, cu aprobarea lui Antonescu, i-a evacuat din capitala Bucovinei pe toți evreii, pentru ca aceștia să nu fie arestați și deportați de naziști peste fluviul Bug.
Generalul Corneliu Dragalina a murit pe data de 11 iulie 1949, iar Teodor Wexler, unul din liderii comunității evreiești din România, a lăudat faptul că, în România, 400.000 de evrei au fost salvați de la deportare și exterminare, dintre care „14.750 de suflete” i se datorează lui Corneliu Dragalina.
Date fiind toate aceste fapte și evenimente istorice, pline de eroism și dăruire cauzei românești, în centrul lor fiind figura generalului Dragalina, considerăm că este o mare onoare pentru Liceul nostru să poarte numele unui astfel de înaintaș. Dar cum anume s-a ajuns ca un liceu din Oravița să poarte numele unui mare general român, care era originar din Banat, dar care se născuse la Caransebeș?
Liceul din Oravița primește numele marelui erou, Generalul Dragalina
În 1919, profesorul Mihai Petricoane Drugărin aflându-se la Sibiu ca locotenent în armata română, a fost chemat la dr. Onisifor Ghibu, șeful resortului instrucțiunii (învățământului) din Consiliul Dirigent, care l-a întrebat dacă dorește să-și continue profesia de profesor, dat fiind faptul că era printre puținii de origine română, titulari definitivi. Profesorul Drugărin a răspuns afirmativ și a fost întrebat unde ar dori să predea, la care acesta a răspuns că la Oravița, cei doi discutând apoi despre numele ce urma a fi atribuit liceului. Criteriile erau următoarele: „persoana respectivă nu putea fi în viață, trebuia să fie român, să fie din Banat, să fie cunoscută și stimată de întreaga populație, să nu fie motiv de animozitate între cetățenii din localitate sau din regiune”. Numele avocatului și cercetătorului Simion Mangiuca a fost avansat, însă nu satisfăcea criteriul de a nu fi motiv de animozitate între cetățenii din localiatate, deoarece Mangiuca era una din cele două familii de avocați rivale din oraș, așa că a trebuit să se renunțe. Dr. Ghibu a propus atunci numele generalului Dragalina, mai ales că liceul din Caransebeș preferase numele unui alt general, Traian Doda, originar din acea zonă (dar care a slujit cu mult curaj și dedicație în armata habsburgică). S-a discutat apoi dacă este potrivit ca o instituție de învățământ să poarte numele unui militar. Iată ce spune profesorul Drugărin despre acest lucru: „Am ajuns la concluzia că generalul Dragalina nu este un general oarecare din Banat, ci este un român care a luptat de fapt pentru îndeplinirea idealului nostru de multe veacuri, ideal care s-a zămislit nu numai cu încercarea lui Mihai Viteazul, ci cu mult înainte. Dacă un luptător în învălmășeala aducerii la îndeplinire a acestei dorințe mai aduce jertfa vieții sale, atunci el va rămâne pentru toate veacurile ce vor urma și un exemplu care va deveni cu timpul un exemplu pentru micii și tinerii copii care vor învăța în școli. (…) Numele luptătorului general Dragalina va deveni cu timpul un simbol al unirii, pentru că un bănățean a fost în fruntea unei armate care a luptat pentru un ideal al întregului neam.”
Numele și jertfa Generalului erou Ioan (sau Ion) Dragalina ne obligă pe noi, cei de azi, care muncim în această instituție de o parte și de cealaltă a catedrei, sau care veghem la îngrijirea și buna funcționare a facilităților din incinta Liceului Teoretic „General Dragalina”, să dăm dovadă de responsabilitate, profesionalism și seriozitate în tot ceea ce facem pentru a fi demni de numele pe care-l purtăm și pentru ca efortul nostru să fie pe măsura jertfei sale.

Surse bibliografice:
1. Dragalina Popa, Oprița (nepoata Generalului Dragalina) – Evocare „Familia Dragalina în slujba neamului”, disponibil pe http://www.invierea-domnului.org/images/4%20martie%2007%20Evocare%20Gen%20Dragalina/index.html, accesat pe 14.02.2015, la 18:26;
2. Popa, Victoria – Monografia Liceului din Oravița, 1973.
Prof. Imbri Bogdan