A.S. „General Dragalina”

Asociația Sportivă ,,General Dragalina” are două obiective majore: să promovăm sportul în rândul elevilor liceului nostru și să descoperim noi talente. Parafrazându-l pe Lovinescu putem spune că dacă un singur talent am descoperit, obiectivul a fost atins.Noi am reușit însă, într-un timp scurt, și să convingem tot mai mulți tineri să practice un sport-dovadă amploarea activităților desfășurate, de exemplu, în săptămâna ”Scoala altfel”- și să descoperim talente, ceea ce înseamnă performanță.
Bănățeni fiind, am muncit mult cu gândul să ajungem” fruncea”. Numele generalului,faima liceului ne obligă. Dacă clubul liceului ”I heart sport” a devenit cunoscut la nivel național datorită competiției cu același nume, câștigând doi ani consecutiv locul I, asociația sportivă a căutat noi ”fronturi ” de afirmare, așa că ne-am orientat spre atletism, alergare pe teren montan. Situați într-o astfel de zonă, am găsit repede amatori: Gagiu Darius, Moșuleț Zaharia și Moșuleț Samuel, care, sub îndrumarea domnului profesor Ciorman Cosmin, au devenit, într-un an, zicem noi, semiprofesioniști. Într-un timp scurt, am reușit să ne situăm pe podium la câteva competiții de alergare: ”Maratonul inimii” (organizat de Rotary Club Buziaș, în 7 mai), CHEILE NEREI MOUNTAINBIKE & TRAIL RUN RACE, ”Pe un picior de plai” ( organizată de Club Sportiv Asociaţia Alergotura, în Pădurea Verde din Timişoara, cu ocazia Festivalului Plai și ”Hercules maraton și semimaraton”. Echipa care a reprezentat Liceul Teoretic ”General Dragalina”, respectiv A. S. ”General Dragalina”la aceste patru competiții este compusă din profesorul Ciorman Cosmin Ioan și elevii Gagiu Darius, Moșuleț Samuel, Moșuleț Zaharia. La ”Maratonul inimii” cursa 10 km pe soșea,Moșuleț Samuel s-a clasat pe locul 14, Gagiu Darius, pe locul 17 și profesorul Ciorman pe locul 18.
A urmat competitia de la Sasca care ne-a adus prima victorie, Mosuleț Zaharia încheind cursa pe locul I la categoria sa de vârstă. Spre bucuria noastră a fost urmat de fratele său, Moșuleț Samuel, care s-a clasat al doilea.
A.S. ”General Dragalina” a participat și la competiția ”Pe un picior de plai 2016”, unde alergătorii noștri s-au clasat pe locul 2 ( Moșuleț Zaharia ), pe locul 4 ( Moșuleț Samuel) și locul 6, (Gagiu Darius) la categoria de vârstă 18+ și pe locul 6 ( Ciorman Cosmin ) la categoria 40 + .
Ultima competiție din anul calendaristic 2016 la care au participat sportivii noștri a fost Semimaratonul de la Herculane desfășurat prin ”zonele pitorești ale cătunelor Inelet, Cracul Mare, Prisacina si Dobraia, cu panorame deosebite asupra văii Cernei, muntilor Mehedinți si abrupturilor stâncoase ale Cheilor Prisacinei, traseul având o lungime de 21.4km și 1100m diferență de nivel . Concurenții au avut de alergat pe asfalt, drumuri forestiere, drumuri de cărută de-ale localnicilor și poteci montane.Semimaratonul ne-a readus însă în atenția presei si a profesioniștilor, fiindcă Moșuleț Zaharia a încheiat semimaratonul pe locul al II- lea, fratele său, pe locul 4, Gagiu Darius, pe locul 7 la categoria 18+ si domnul profesor pe locul 6 la categoria 40+.
Suntem încrezători că vom duce mai departe tradiția câștigătorilor, purtând cu mândrie numele Generalului Dragalina și făcând cinste liceului nostru.